Președintele UEFA, Michel Platini, care s-a declarat „șocat” de incidentele de la meciul Italia-Serbia, de marți, din preliminariile Euro-2012, a preconizat „toleranță zero pentru violența pe stadioane”.
„La revenirea din Olanda, am văzut imaginile de la meciul Italia – Serbia și am fost șocat. Am prea multe amintiri urâte legate de violența pe stadioane (n.r. – președintele UEFA face referire la finala Cupei Campionilor Europeni din 1985, dintre Juventus și Liverpool, scor 1-0, când 39 de persoane au murit și 600 au fost rănite în urma unor incidente izbucnite pe stadionul „Heysel” din Bruxelles). Aștept rezultatele anchetei și deciziile instanțelor disciplinare și reamintesc că UEFA promovează o toleranță zero pentru violența pe stadioane. Colaborarea autorităților este cheia combaterii acestui flagel și vreau să o solicit la cel mai înalt nivel în țările afectate de această problemă„, se arată într-un comunicat semnat de Platini.
UEFA a anunțat, miercuri, că va deschide o anchetă privind incidentele petrecute, marți seară, la Genova, înaintea și în timpul meciului Italia – Serbia, din preliminariile Euro-2012.
Partida Italia – Serbia a început cu o întârziere de aproximativ 40 de minute din cauza incidentelor provocate de fanii sârbi. Întâlnirea a fost suspendată definitiv după doar șase minute, când suporterii formației oaspete au aruncat din nou cu petarde și cu fumigene în spectatorii italieni și pe teren. Forțele de ordine au arestat 17 suporteri sârbi, printre care și pe liderul acestora, iar bilanțul final al incidentelor este de 16 răniți, printre care doi carabinieri italieni.
Comisia de disciplină a UEFA se va reuni pe 28 octombrie. Serbia riscă să piardă meciul la masa verde, cu scorul de 0-3, și să primească o suspendare pentru meciurile de pe teren propriu, însă riscă și excluderea din preliminariile Euro-2012.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER